Salvarea

Cumplit! Toata istoria i se parea cumplita. Simtise cum sangele i se urcase in cap si nu mai stia sa reactioneze. Frica cuprindea fiecare vena si pielea i se facea ca de gaina. Ar fi vrut sa fuga, sa strige, sa rupa, sa sparga, dar nu putea.

“Si simt cum ma mint ca intotdeauna. Am actionat prost sa cer mai mult de la viata. Se vede clar ca nu meritam nici chiar osul de la resturile lor, dar as fi facut orice sa stiu ca totul va fi bine pt toti, chiar daca mie mi-era greata de ei. Acum stau si astept cu durere sa mi se naruie tot, sa nu mai am nimic. Dar, de fapt, cand si ce am avut? N-am cerut decat putin respect fata de munca mea, n-am vrut decat putina atentie fata de ceea ce reprezint. Acum totul nu mai exista. O sa ma duc sa imi iau cutiile si o sa plec… Vad eu cu ce le transport. Si atatea lucruri?! Ce sa fac cu ele? N-am nici macar unde le duce. Ma simt ca o salbaticiune incoltita de pradatori. Uite, chiar si oglinda ma face sa arat ca un animal incoltit. Mi-as arata canini ca sa demonstrez ca si eu pot musca. Mi-as ascuti unghiile ca sa le arat ca si eu am arme ca sa ma apar.”

Durerea din stomac nu trece si prima senzatie e aceea de a se intinde pe jos. Poate ca raceala ii va face bine, dar nu stia pentru cat timp. 

“Am pierdut si nimicul pe care il aveam. Sau, ma rog, nu-l aveam. Acum sunt un om singur ratacind si incercand sa aleg intre un nimic pe care il aveam si nimicul pe care as putea sa nu-l am niciodata. Mi-e frig si cald in acelasi timp. Tremur de prea multa caldura in mine. Nu-mi simt picioarele, dar chiar si daca le-as simti tot n-as putea sa ma misc. Clantanitul dintilor e semn de teama sau de frig? Nici eu nu mai stiu. Ma ghemuiesc sa ma apar de caldura…”

Se aseza pe cimentul rece, clantanid din dinti si isi aduse genunchii la gura. Lacrimi fierbinti ii cadeau din ochii deveniti cenusii de prea multa durere si parca totul in jur devenise cenusiu. Totul era de fapt nimic. Nimicul era de fapt viata in sine. Lupta pentru nimic adusese sufletul la pieire. Nu avea decat o urma de gand in toata durerea cumplita din suflet.

“Unde e capatul? Cand se va termina cum va fi? Oare linistea eterna e mai buna ca viata de acum? Merita sa pun capat la tot ca sa pot avea liniste? Nu cer prea mult de la viata incercand sa curm durerea? Si daca as sari acum de aici, as cadea in gol, ma va durea totul in mine atunci cand voi atinge pamantul? Am iubit viata cu patima, acum as vrea sa iubesc la fel de mult moartea.”

Geamul deschis anunta galagia din miezul zilei.

“Atata lume in jur. Ma doare ca viata isi urmeaza cursul cand eu nu voi mai fi. Alta sansa nu am. Nimicul nu-mi ofera alta alternativa.”

Fara sa se gandeasca prea mult, adulmeca aerul plin de viata de la etajul 25 cladirii. Simtea ca are nevoie de acest aer ca sa isi poata duce treaba la capat, dar nu se putea ridica. Deja nu-si mai facea griji din cauza durerilor pe care le-ar simti la atingerea asfaltului tare. Sau poate ca nu va mai simti nimic, poate ca totul se va curma inainte ca sa atinga pamantul. Se hotara sa mai stea putin acolo, ghemuit si clantanind din dinti.

Dintr-o data simti un nod in gat. Auzi batai in usa. Nu avu putere sa deschida si nici sa raspunda. Cum bataile insistau raspunse incet, parca raspunzand doar pentru el.

– Da, intra.

Desi nu isi dorea sa fie gasit ghemuit pe cimentul rece nu se putea ridica. Simtea ca are nevoie de ajutor si acum, cand se ivise acest ajutor, vroia sa traiasca. O femeie intre doua varste intra tiptil in camera si fu uimita sa il gaseasca ghemuit pe cimentul rece. Acum era fericit ca a fost salvat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s