Schimbatoare e vremea!

As da un sens vorbelor, dar nu pot. Sunt limitata. Uneori cuvintele ma ingradesc in mine si atunci rezum totul la simturi. Pacat ca departarile mele fac greseala de a fi atat de departe de mine incat sa ma dezamageasca prin lipsa atingerilor lor. As da un nou sens cuvintelor doar privind aerul care ma-nconjoara. E de-ajuns o floare sa-mi renasca primavara.

Ma pierd, incet si sigur de continut. Imi ramane doar senzatia rece a pierzaniei. Am sperat si poate am sperat putin mai mult decat trebuia. Rauri reci imi curg dintre crengi ca sa-mi pecetluiasca durerea. As fi facut orice, poate prea mult pt tot ce ma inconjoara. Nu merit rataciri absurde. Nu strig nici chiar in gand simtaminte netraite, chiar daca le-am dorit.

Ma-ntreb de ce m-as pierde, totusi? De ce sa nu raman cu totul in mine? Nu a fost decat o adiere de vant, atat. Furtuna nu avea sanse sa apara, si totusi, am asteptat, cuminte, fulgere sa-mi lumineze cerul. Poate ca Dumnezeu nu vrea sa ma lase sa cresc. Poate ma vrea un exemplu uscat pt toate celelalte plante din jurul meu. Sunt un pom fara roade in mijlocul primaverii. Asteptam doar o ploaie sa-mi ude radacinile.