Centrul lumii

Ma-mbat de lumini ce vin din mine. Razele Eu-lui meu ma invaluie… putin egoism, putina ranchiuna, putina bucurie, speranta cu carul… putin din toate cele omenesti sunt in mine. E normal, sunt om si traiesc, sunt datoare lumii cu trairi si sentimente. Lumea mi-e datoare mie cu sperante si vise implinite, cu dorinte… Oare schimbul e prea mult? Un troc al sentimentelor inechitabil? Poate ca daca viata mea nu ar fi viata lumii ce ma inconjoara ar fi inechitabil. Eu sunt centrul lumii in care traiesc. Fiecare este un centru al lumii in care traieste. Lumea vazuta prin ochii unui singur om il face sa se simta un centru din care viata porneste, care poate opri timpul in loc, care se zbate pt fiecare clipa si care, in strafundul lui are certitudinea ca el poate schimba evolutia lucrurilor, ca doar el e in stare sa faca lucrurile sa mearga, ca doar prin el se poate indeplini cu adevarat un destin… E ca si cum am deveni stapanii lumii. Un organism fragil care sa conduca atatea alte organisme fragile si care sa se simta puternic, sa creeze medii in care si celelalte organisme fragile sa supravietuiasca…

E frumos sa te simti centrul lumii. Visele nu-ti dau pace cerandu-si plata realizarilor, dorintele vin si ele si cer acelasi lucru… iar tu ramai acelasi centru al lumii, al vietii, al universului… poate pt ca prin tine circula milioane de alte organisme, fragile si ele, care iti creeaza tie organismul. Sa simti cum lumea se misca datorita tie, sa simti cum totul devine real datorita tie… Atat ramane, o utopie… Si ce utopie!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s