Senzatia… de vaz

Azi ma simt bine. Nimic din ceea ce e in jurul meu nu ma poate atinge. Uite! Inchid ochii si prin pleoape vad doar lumina de la becul aprins. Si mai vad ceva mic, liniar, care se misca o data cu ochii mei. Sa ii deschid? La ce bun? Sa vad lucruri care sa imi ramana pe retina? Vreau sa vad doar acest ceva mic care isi schimba forma. Uite, acum se incolaceste. Sunt atenta doar la ceea ce vad cu ochii inchisi.
Mi-ar placea sa pot inchide si urechile ca sa nu mai aud sunetele din jur, dar daca ma concentrez mai bine pe ceea ce vad cu ochii inchisi nu mai aud nimic.
Mi-e putin frig, asa ca ma invelesc. E racoare la mine in camera, desi afara e foarte cald. Si nu fac altceva decat sa stau intinsa in pat si sa vad acele lucruri mici care isi schimba forma. Ele nu vor disparea daca raman cu ochii inchisi. Mi-ar placea sa le pot vedea mai bine cu ochelarii, sa le vad mai bine contururile, sa le dau eu o forma… Cred ca as crea cu ele ceva… ceva abstract. Imi place abstractul pt ca e misterios. Iti da posibilitatea sa iti imaginezi ce reprezinta atunci cand il privesti. Uneori imi place sa privesc culorile prin lentilele nesterse ale ochelarilor mei. Rosu, chiar daca pe panza apare intr-un singur ton, cu ochelarii nestersi poate avea mai multe tonuri. Sau albastru, sau verde… E frumos sa vezi lucrurile diferite prin ochelarii nestersi. Uneori chiar si literele capata alta nuanta atunci cand le citesti. Imi aduc aminte ca o data am experimentat ceva: am citit un capitol dintr-o carte cu ochelarii nestersi. Deja imi imaginam atmosfera descrisa in acea carte in tonuri de gri. Chiar si chipurile peronajelor erau in tonuri de gri, tonuri care se inchideau si se deschideau in functie de starea lor. Apoi l-am recitit cu ochelarii stersi si deja nu mai era la fel. Ii disparuse din farmec. Lucrurile erau putin mai colorate, capatau un contur clar, cuvintele erau clare si disparuse urma de mister. Fara putin mister nu vad rostul lucrurilor.