Ciuda…

Ma asez incet pe marginea patului si imi misc degetele asa cum fac eu mai tot timpul. Uneori ma gandesc ca sunt prea lungi pt sandale si de asta n-ar trebui sa port eu sandale vara. Ma uit din nou la ele si le misc in continuare. Imi plac acum pt ca ma pot juca cu ele. Ma gandesc ca ghetele mele stau undeva la usa de la intrare si asteapta ca eu sa ma incalt cu ele. Mi-e ciuda ca nu sunt acolo pantofii cu toc ca sa ii pot incalta pe ei. Insa nu o sa ii port niciodata pt ca nu sunt in stare sa merg cu ei. Gleznele mele nu sunt in stare sa ma poarte pe ei. Ma imaginez mereu mergand cu ei in picioare si evitand fiecare denivelare si groapa din asfalt si parca incep durerile sa imi navaleasca in picioare. Cand ma gandesc cat de rau mi-a fost la ultima entorsa mi-e groaza. Simteam cum nu ma mai pot ridica in picioare si eu eram in centrul orasului si stateam acolo neputandu-ma misca din cauza durerilor. Incercam sa ma adun si mi-era ciuda ca toti acei oameni se uitau la mine mirati ca eu nu ma pot ridica. Lacrimile imi curgeau pe obraji in continuu. Nu stiu de unde veneau lacrimile. Le simteam straine curgandu-mi pe obraji si ma enervam ca nu le pot opri. Mintea mea ma certa ca nu am fost atenta, insa eu stiam ca am fost atenta. Pana si spatele mi-e incovoiat de atata atentie. Privesc in jos cu grija si numar gropile de pe trotuar. 5… 6… 12… multe. Incerc sa fac un slalom printre ele si nu reusesc sa ma destind. Privesc in jos si merg schiopatand. Mai e mult pana acasa. Imi doresc sa ma asez si nu pot. Durerile imi navalesc in picioare si nu reusesc sa ma abtin sa nu plang. Acum stiu ca sunt lacrimile mele, dar nu le vreau. Durerea mea nu poate fi atat de mare pe cat o fac eu. Imi tarai picioarele si simt cum fiecare om de pe strada intoarce ochii catre mine. Mi-e ciuda ca se intampla asta. Fobia mea de cazaturi creste din ce in ce mai mult. Merg in continuu si durerile devin atroce. Ma apropii de un zid si incerc sa ma mut de pe un picior pe altul. M-au mai lasat, insa pana acasa mai e mult. Imi doresc sa fiu in pat si sa stau acolo pana ma voi linisti. Imi pun in gand sa merg sa imi caut glezniere rezistente. Apoi mi-e ciuda ca tot calciul pe care il iau eu lunar nu ma ajuta cu aproape nimic. Aproape ca am facut nisip la rinichi de atata calciu. Nici chiar sportul nu ma ajuta. Tin minte ca o data cand faceam exercitii si ma tineam zdravan de ele mi-a fugit rotula de la genunchiul drept de 2 ori intr-o ora. Si nu era prima data in acea zi. Mi-e ciuda ca nu ma pot baza pe corpul meu. Mi-e ciuda ca asta ma face slaba in ochii mei si a celorlalti. Cred ca atunci cand voi scapa de el voi fi cu adevarat fericita. Dar pana atunci…

Advertisements

4 thoughts on “Ciuda…

  1. impresionant, sper că rîndurile astea sunt doar rodul imaginaţiei tale creative..cum să crezi că poţi fii fericit numai după ce mori? Data viitoare, ia şi tu un taxi! 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s